The Mysterious Stranger

E fermecător, sigur pe sine și tulburător de blând, și cucerește încrederea băieților prin mici minuni înainte de a le spune că se numește Satan, nepotul celui căzut, un înger care a privit întreaga istorie a omenirii și nu simte nimic pentru ea. Plăsmuiește oameni vii în miniatură, apoi îi nimicește fără cea mai mică urmă de remușcare, reluându-și fraza acolo unde o lăsase. Noi nu putem face rău, explică el, și nici nu dorim să-l facem, fiindcă nu știm ce este. Omul, spune el, e făcut din țărână și împovărat cu Simțul Moral; îngerii sunt Nepieritorii.

Proza luminoasă a lui Twain construiește o liniște pastorală, apoi lasă groaza să se abată prin simpla platitudine a tonului. Satan ia în palme un câine rănit și îl vindecă în lumina lunii; câteva clipe mai târziu, strivește o lume mică plăsmuită de el însuși și îi pune pe băieți să danseze deasupra mormântului. Plecarea lui, subțiindu-se într-un balon sclipitor, colorat ca un curcubeu, care saltă o dată și se sparge, îi lasă cuprinși de uimire și îndoială, incapabili să mai redevină pe deplin niște copii.

Ceea ce începe ca o comedie sătească se deschide, capitol după capitol, spre o teologie cosmică, o dezbatere despre Dumnezeu, liberul-arbitru și despre ce înseamnă să fii mărunt sub un cer nepăsător. Băieții sunt legați prin jurământul tăcerii și atrași tot mai adânc în ciudata lor prietenie, iar cititorul e purtat odată cu ei, spre întrebări pe care Twain le pune fără a-și pierde vreodată cu totul spiritul.